Buna dragilor!
Astazi vreau sa aduc in discutie un subiect important pentru noi toti. Probabil ca vi se intampla uneori sa va simtiti judecati de cei din jur sau chiar sa va surprindeti judecand voi, pe ceilalti. Analizand deciziile lor si gandindu-va cum ati fi facut voi mai bine, sau ca nu ati fi ajuns voi „niciodata” in situatia aia.
Ei bine, daca nu stiti deja [desi cred ca intuiti totusi], acest mod de a privi lucrurile este o mare capcana si in plus periculos, pentru ca poate strica relatiile cu ceilalti si va poate bloca propria dezvoltare personala.
Fiecare om are o poveste. Propria poveste. Credem ca o intelegem, insa nu avem cum sa o intelegem complet [dar putem exersa continuu]. Sunt lucruri pe care nici macar noi insine nu le stim despre noi, ca sa ne putem dezvalui si sa fim intelesi. Mai mult, noi o putem face insa depinde si de ceilalti daca au sau nu empatie [ Apropo de empatie, multi cred ca empatia inseamna sa intelegi – mental- cu ce se confrunta/ prin ce trece celalalt, dar exista si empatia emotionala- aceasta mentine de fapt conexiunea reala intre oameni ]
Ok…si totusi de ce judecam?
Pentru ca nu ne-am vindecat propriile suferinte. Proiectia este un mecanism de aparare. Daca am avut experiente traumatizante dar nu le-am integrat, ceea ce vom face este sa incercam [inconstient] sa le intelegem sau sa fim intr-o continua aparare. Sa vedem in orice om care ne trezeste o emotie similara cu cea traita in trecut- un potential pericol…si atunci – pana sa ne „atace” el o facem noi! Spunem :”eu nu as face asa”/ eu sunt diferit” etc
Sa va dau un exemplu: Un fost copil (sa-i spunem A.) – provenind dintr-o familie unde parintii au divortat – acum adult- la vreo 40 ani [apropo, odata cu trecerea timpului traumele nevindecate ne afecteaza din ce in ce mai tare] surprinde o discutie despre un divort, cum ca un cuplu – a caror relatie nu a mers niciodata prea bine- a divortat- desi ei aveau 2 copii. Emotional se transpune automat in copilul de 8 ani- lipsit de control si cu dor de tata. Resimte tristetea, furia de atunci si tot amalgamul emotional. Si atunci A. incepe si declara infuriat : „oamenii nu au minte! De ce sa faci un copil daca stii ca relatia nu e stralucita? De ce sa il faci si pe al doilea? De ce sa-i chinui? E ilogic. Cei doi sunt niste nebuni! Nu vreau sa mai vorbiti de ei! Daca ar fi aici i-as trage la raspundere! ” Intelegeti ideea? A., de fapt, nu stie nimic despre viata celor doi, despre motivele lor profunde, stie doar ca divort= durere [conform propriei experiente de viata] ceea ce sigur , nu poate fi un adevar universal, pt ca fiecare caz este unic. Am clienti pentru care sa stea impreuna cu doi parinti conflictuali a fost mult mai traumatizant decat s-ar fi crezut.
De aceea dragilor va zic asa: cand observam ca suntem critici referitor la deciziile cuiva sa fim cu ochii in patru si sa intelegem in ce fel rezoneaza cu propria noastra poveste, si ce lectii mai avem de invatat de acolo!
Sa ne largim perspectiva! Pentru noi in primul rand, pentru relatiile sanatoase pe care le dorim dar si pentru ceilalti- pentru a putea oferi o bucatica din bunatatea noastra [pe care toti o avem] pentru o lume mai buna , sau macar pentru cei dragi- atunci cand au mai mare nevoie de noi. Pentru a ne creste empatia, iar asta in timp o sa vedeti cate beneficii o sa va aduca!
Unii oameni nu stiu sa aiba grija de ei dar sa stiti ca si invers functioneaza! Putem incepe prin a fi mai blanzi cu altii si o sa vedeti cum o sa ne criticam mai putin si pe noi insine! Si o sa ne iubim mai mult. Si vom fi deci, mai fericiti 🙂
Pt cei care nu au vazut filmul meu preferat- PAY IT FORWARD- vi-l recomand si pe acesta- pentru cresterea empatiei.
Multa intelepciune va doresc!
Zi minunata!
Emi Ghinea