Serios! In plus, daca poziția noului copil seamănă cu poziția ta din copilărie, e posibil să retrăiești vechi emoții — fără să îți dai seama.
Comportamentele ‘ciudate’ nu apar din senin, ci ca încercări inconștiente de a gestiona acea activare.”
Reactivarea poziției din copilărie la nașterea propriului copil-citeste mai mult
O perspectivă din teoria atașamentului, psihodinamica relațională și teoria sistemică
Nașterea unui copil nu reprezintă doar un eveniment biologic și social, ci și un eveniment psihologic major. Literatura de specialitate arată că tranziția la parentalitate este una dintre cele mai intense perioade de reorganizare identitară la adult (Belsky, 1984; Cowan & Cowan, 2000).
În acest proces, nu se activează doar rolul de părinte, ci și experiențele timpurii ale adultului în calitate de copil în familia sa de origine.
1. Reactivarea atașamentului: perspectiva lui John Bowlby
Conform teoriei atașamentului formulate de John Bowlby, fiecare individ dezvoltă în copilărie „modele operaționale interne” – reprezentări inconștiente despre sine, ceilalți și relații.
Aceste modele nu dispar la maturitate. Ele se reactivează în special în contexte care implică:
- vulnerabilitate,
- dependență,
- apropiere emoțională,
- roluri parentale.
Nașterea unui copil este exact un astfel de context.
Mecanismul psihologic:
Când adultul devine părinte, sistemul său de atașament este reactivat. Dacă noua situație relațională seamănă simbolic sau structural cu poziția pe care a avut-o în propria familie (de exemplu: primul copil responsabil, copilul „invizibil”, copilul în competiție pentru afecțiune), se pot reactiva emoții vechi — adesea fără conștientizare explicită.
2. Identificarea inconștientă și repetiția: perspectiva psihodinamică
Din perspectiva psihodinamică (Freud, ulterior dezvoltări relaționale), există tendința de „compulsie la repetiție”: individul recreează scenarii emoționale timpurii în contexte noi.
Nu este o alegere conștientă, ci o încercare a psihicului de a integra sau rezolva experiențe nerezolvate.
Exemplu:
- Un bărbat care a fost fratele mai mare, supra-responsabilizat, poate resimți inconștient nașterea primului copil ca pe o nouă „obligație copleșitoare”.
- Dacă în copilărie nu a avut spațiu pentru propriile nevoi, poate apărea o activare internă legată de pierderea libertății.
Comportamentul ulterior (retrage emoțional, începe o relație extraconjugală, dezvoltă insomnii) poate fi interpretat ca o încercare de reglare a acestei tensiuni.
3. Teoria sistemică și poziția în fratrie
În abordarea sistemică și în lucrările despre poziția în fratrie (inspirate inclusiv de Alfred Adler), locul ocupat în familia de origine influențează stilul relațional ulterior.
Poziții frecvent activate la tranziția la parentalitate:
- Primul copil – tendință spre responsabilizare excesivă, perfecționism, anxietate.
- Copilul mijlociu – sensibilitate la competiție și comparație.
- Mezinul – dificultăți în asumarea rolului de autoritate.
- Copilul „parentificat” – risc de epuizare emoțională sau resentiment.
Când propriul copil ocupă simbolic aceeași poziție, se poate produce o „rezonanță sistemică”.
4. De ce apar comportamente aparent „ciudate”?
a) Infidelitatea
În anumite cazuri, infidelitatea nu este doar o problemă morală sau relațională, ci poate reprezenta:
- o încercare de evadare dintr-o identitate activată (de ex. „cel responsabil”, „cel sacrificat”),
- o reacție la activarea unei frici timpurii de abandon sau de sufocare,
- o căutare a unei versiuni de sine neactivate de rolul parental.
b) Tulburări de somn
Somnul este sensibil la activarea sistemului nervos autonom.
Dacă nașterea copilului reactivează amintiri emoționale implicite (stocate pre-verbal), corpul poate intra în hiperactivare.
Insomnia poate reflecta:
- vigilență crescută,
- anxietate inconștientă,
- conflict interior nerezolvat.
c) Retragere sau iritabilitate
Pot apărea ca mecanisme de apărare față de:
- supraîncărcare emoțională,
- reactivarea unor sentimente de nedreptate din copilărie,
- frica de pierdere a statutului în cuplu.
5. Memoria implicită și corpul
Cercetările în neurobiologia atașamentului (Schore, Siegel) arată că experiențele timpurii sunt stocate predominant ca memorie implicită (emoțional-somatică), nu narativă.
De aceea, adultul poate spune:
„Nu știu de ce reacționez așa.”
„Nu înțeleg ce mi se întâmplă.”
Pentru că reacția vine dintr-un strat pre-verbal al psihicului.
6. Exemplu clinic integrativ
Un tată care a fost copilul „invizibil”, neglijat emoțional, poate trăi nașterea copilului său ca pe o reeditare inconștientă a competiției pentru atenție.
Chiar dacă rațional știe că bebelușul are nevoie de îngrijire, emoțional poate apărea:
- gelozie difuză,
- retragere,
- căutare compulsivă de validare în afara cuplului.
Nu pentru că nu își iubește copilul, ci pentru că s-a activat copilul său interior neglijat.
7. Implicații terapeutice
Intervenția vizează:
- creșterea conștientizării legăturii dintre prezent și trecut,
- diferențierea între „ce aparține prezentului” și „ce vine din istoria personală”,
- integrarea experiențelor timpurii într-o identitate parentală coerentă.
În multe cazuri, simpla conștientizare reduce semnificativ simptomatologia (insomnie, iritabilitate, comportamente evitante).
Concluzie
Nașterea unui copil poate funcționa ca un declanșator psihologic major, activând poziția și experiențele trăite în familia de origine.
Comportamentele aparent inexplicabile nu apar din vid, ci reprezintă încercări inconștiente de reglare a unor conflicte vechi reactivate într-un context nou.
Tranziția la parentalitate nu este doar despre a crește un copil. Este și despre a întâlni din nou copilul din tine. Ce inseamna asta?
Oportunitatea ta imensa de a creste personal si a fi o mama sau un tata si mai buni!!!