„Nu știu dacă ai văzut asta în jurul tău, dar la sat încă e groaznic. Bărbatul are mai multe drepturi – cel puțin în mintea lui. Chiar dacă și femeia lucrează, uneori nu înseamnă nimic: el controlează și banii, și timpul ei.”
Această observație, atât de simplă și directă, surprinde una dintre cele mai profunde rupturi ale prezentului: decalajul dintre evoluția socială și stagnarea relațională. Trăim într-o lume în care femeile sunt mai educate, mai active profesional, mai autonome ca oricând. Și totuși, în multe case , în special în mediul rural, dar nu exclusiv , puterea masculină a rămas la nivel de tradiție moartă: un privilegiu nemuncit, transmis din generație în generație, pe care unii bărbați îl exercită fără să-l mai înțeleagă.
Încă trăim sub mitul „bărbatului stâlp” și al „femeii care ține armonia”
Mult timp, bărbatul a fost văzut drept furnizorul principal, cel care „aduce pâinea în casă” și, odată cu ea, autoritatea. Dar acum femeia muncește cot la cot. Și cu toate acestea, în multe relații, banii sunt gestionați tot de el. Timpul ei este tot controlat. Nevoile ei – emoționale, fizice, psihologice – sunt adesea trecute cu vederea.
Și în loc de recunoaștere, apare disprețul subtil: „Ce mai vrei, nu-ți e bine?”, „Ești prea sensibilă”, „Ai chef de ceartă mereu”.
Orașul – spațiu de revoltă, satul – spațiu de conformare
La oraș, femeile încep să spună „Ajunge!”. Sunt tot mai multe voci, inițiative, grupuri de sprijin, cabinete de terapie în care femeile își dau voie să plângă, să acuze, să ceară altceva. Nu e deloc ușor. Pentru că de multe ori, când o femeie se revoltă, nu doar partenerul se simte atacat, ci tot sistemul care i-a ținut la un loc: părinți, bunici, vecini, biserica, cultura locală.
La sat însă, revolta e mai grea. Femeile rămân adesea în cercul rușinii, al vinovăției și al supunerii. Dacă vor să plece, sunt „curve”, „nebune” sau „distrugătoare de familie”. Așa că înghit. Muncă, copii, lipsă de somn, violență pasivă sau activă. Și, uneori, moarte interioară.
În cabinet, vin uneori aceste dureri vii. Azi, o femeie plângea până nu mai putea. Soțul ei : gelos fin fire, obsedat de control, focusat exclusiv pe nevoile lui sexuale și pe faptul ca a fost nevoit sa o insele pentru ca ea nu mai “presta” cat dorea el. Și tot el se simțea trădat, frustrat, neînțeles.
Adevărul? Ea era oricum deja trădată de ani de zile. Trădată de absența afecțiunii, de lipsa reciprocității, de un contract conjugal în care ea era responsabilă cu tot ce nu se vede :armonie, emoții, sacrificiu ,iar el cerea drepturi fără să-și asume contribuții reale.
Ce urmează?
Ce urmează depinde de cât de dispuși suntem să privim dincolo de tiparele vechi.
• Bărbații au nevoie de modele noi de masculinitate, care nu se bazează pe control, ci pe co-creație.
• Femeile au nevoie de spații sigure în care să-și exprime furia, durerea, nevoile.
• Cuplurile au nevoie să renunțe la mitul „cine are dreptate” și să învețe limbajul vulnerabilității și al echilibrului.
Pentru că, în cele din urmă, nu e vorba despre cine are drepturi mai multe. E vorba despre cum putem fi împreună într-un mod în care niciunul să nu se simtă folosit, exclus sau anulat.
Fii sincer cu tine!
Cu drag, Emi Ghinea