Faptul de a acuza/critica parintii clientului este una din cele mai nepotrivite tehnici, in viziunea mea (de terapeut care a cautat mai multe metode terapeutice de abordare a situatiilor de viata si din cabinet).
Ok, poate uneori si pt anumiti clienti e valoros sa inteleaga ca au trait un abuz sau sa numeasca ceva…dar cam atat(este doar un detaliu acesta, nu ar trebui limitata interventia aici).
Ce funcționează in schimb este sa ai tu capacitatea sa ii oferi, chiar si pt doar 10-20 minute , omului din fata ta, acel sentiment ca el contează, ca este respectat sau apreciat asa cum e. Ca este vazut si auzit. Sa experimenteze macar o data in viata aceasta traire, care e minunata. Si astfel sa isi doreasca sa o retraiasca si in viata sa de zi cu zi.
Cand primesti o data ceva sau de mai multe ori, nu mai ajungi in punctul in care sa iti faci griji daca meriti. (In majoritatea cazurilor , sunt si exceptii).
Atitudinea terapeutica sanatoasa ii da clientului putere si ii activeaza multe resurse personale si indica o atitudine matura si responsabila din partea terapeutului. De criticat este cel mai ușor, de vorbit teorii putem cu totii, de folosit logica deasemenea dar uneori sa cobori in inima e cel mai greu, dar este extrem de valoros.
Si am zis 10-20 minute pt ca asta putem primi si din alte relatii, nu doar in terapie. Uneori si un singur minut de atentie totala este vindecator. Si observ ca tot mai mulți oameni sunt preocupati de compasiune si autocompasiune, ceea ce mai bucura.
Pentru cupluri recomand tehnica de a se privi 1 minut in ochi, fara sa spuna nimic. Efectul unui singur minut poate insemna mai mult decat ani de certuri sau cautari fara raspuns.
Iar pentru mine imi doresc sa imi imbunatatesc aceasta capacitate si sa o manifest mai mult, iar masura in care am resursele sa o fac.
Ce este de facut? Este mai mult o întrebare retorica. Cand pui aceasta intrebare, înseamnă ca ce am zis mai sus, inca nu iti e cunoscut.
Zi frumoasa
Emi Ghinea