Una din ideile cele mai greu de acceptat in cabinet de către clientii mei este aceea a „rostului suferintei” sau chiar a utilitatii ei.
E adevarat, nu e usor [poate fi chiar groaznic de dureros] sa pierzi pe cineva drag fie prin deces/ despartire sau sa pierzi lucruri importante pentru tine precum un loc de munca sau mai rau, propria sanatate.
Adesea oamenii se găsesc blocati in a merge mai departe caci furia este prea mare si exista aceasta nevoie/obisnuinta de a trage pe cineva la răspundere….pe cei care (considera ei) le-au gresit sau pe ei înșiși- ca au gresit ei undeva si de asta au avut acea pierdere.. uneori chiar pe Dumnezeu.
Întrebări de genul : ” de ce mie? / cu ce am gresit eu?” Sau afirmații: „nu e corect/nu o sa accept niciodata asta”- nu fac decât să intarzie procesul vindecării si al evoluției personale…
Reamintesc ca suferinta face parte din natura noastra umană, orice om oricat de înțelept se confruntă cu ea si nu o poate opri, iar rostul ei constă în propria maturizare si progres personal. Dar acesta gandire corespunde nivelului acceptarii suferintei sau daca avem aceasta gandire – impreuna cu un suport emotional – putem ajunge mai usor la acceptare, dupa ce am trecut prin etapele anterioare de negare, furie, vina/negociere, tristeste/depresie.
Deasemenea daca vedem partea buna…aceea ca putem prețui mult mai mult ceea ce ne-a ramas si ceea ce urmează să avem, atunci totul are sens. Dar din nou- acest tip de gandire corespunde nivelului acceptarii /vindecarii…
Si nu uitati..sa ii lasati pe cei care va pot fi alaturi sa o faca, daca intuitia va spune ca au aceasta capacitate. Si sa nu blocam mental posibilul ajutor din exterior si mai ales pe cel din interior!
Nu uitati…toate au timpul lor!
Emi Ghinea