Astazi as dori sa aduc in discutie un subiect ce necesita multe constientizari. Este vorba despre cele trei roluri de SALVATOR , AGRESOR, respectiv VICTIMA. Poate ati mai auzit de acestea insa as vrea sa va aduc in vedere un exemplu concret si sa imi scrieti in ce fel va identificati cu astfel de roluri [sau observati la cei dragi ca si le insusesc] si ce faceti cand vi se intampla.
Oamenii se afla adesea in aceste roluri de SALVATOR , AGRESOR, respectiv VICTIMA insa nu isi pun problema de ce fac asta, sau daca asta e productiv sau din contra le saboteaza relatiile si le produc in plus multa suferinta.
Un exemplu poate fi urmatorul: mama isi suna fiica adulta, despre care ea stie ca are probleme in casnicie. Initial incepe sa ii dea acesteia niste sfaturi referitoare la ce ar putea ea, ca femeie, sa faca [sau sa nu faca!] pentru a „isi tine barbatul aproape”[rol de SALVATOR].
Desigur aceste sfaturi nu au legatura cu situatia exacta prin care fiica ei trece, iar aceasta se simte neinteleasa si incepe sa ii zica mamei „da , dar….uite ce mi se intampla…”- mama concentrata pe „salvarea relatiei de cuplu a fiicei” pluseaza si insista pana ajunge sa o acuze pe fiica cum ca ea nu a facut ceva bine si o sa faca de rusine familia sau orice alt scenariu de acuzatie [se transforma atunci din victima in AGRESOR]-! de mentionat ca mama face toate asta nu din rautate intentionata ci din propriile frici si autolimitari si pentru ca nu poate fi constienta si sincera cu ea insasi .
Cand mama intra in rol de agresor, atunci fiica se simte ranita si ii zice mamei „vreo doua” [ex: „lasa ca nici ca tine nu a fost bine ce ai decis, sa asistam noi ca si copii la toate violentele voastre etc etc”].
In acel moment mama intra automat in rol de VICTIMA- spune cum ea se simte foarte nedreptatita ca este judecata de propria fiica, la cate a indurat ea pentru copiii ei. Si incepe sa spuna cat de singura se simte ea, cat de neputincioasa, ca ea traieste doar pe fiica- si aceasta uite cum ii vorbeste si vrea sa o indeparteze si e disperata [explicatie: e disperata pt ca deja traieste abandonul emotional in propria relatie cu tatal fiicei si toate sperantele ei raman pe umerii fetei- rol pe care, sigur, fiica nu are nicio obligatie sa il joace pentru mama sa …].
Neconstientizand insa tot acest ciclu repetitiv, fiica poate sa se extrem de ranita de pozitia mamei ei si sa se simta „blocata” emotional si sa manifeste diverse simptomatologii [stari de tristete, lipsa de sens, anxietati, somatizari- aparente neplaceri „fizice” : durere de stomac, de cap etc] sau mai grav poate sa inceapa sa se simta vinovata pentru actiunile ei si sa inceapa pe parcus sa se autopedepseasca, inconstient [prin diverse comportamente de autosabotare: putem aminti aici consumul de alcool, tigari, relatia proasta cu mancarea si orice altceva].
Mai grav acest proces se poate intampla inca de cand fiica este doar un copil, dependent de mama, care crede cum ca ar fi nedreapta fata de mama ei si face tot ce ii sta in putinta sa o multumeasca, pentru a nu o mai „pedepsi”[emotional in cazul asta]. Astfel fiica se transforma in fiica buna, care le face altora pe plac, inclusiv viitorilor barbati [cu probleme] pe care incearca adesea sa ii salveze- schimbandu-i [neacceptandu-i si sperand inconstient ca pot face „mai mult” din acel om, ceea ce ea are nevoie de fapt dar nu indrazneste sa creada ca merita sa obtina pur si simplu, fara efort] – stie ce presupune acest rol de salvator foarte bine, de la mama sa. Ce se intampla mai departe?
Barbatii simt aceasta intruziune a fiicei devenita femeie de-acum….si o resping [de exemplu inselandu-o]!! si femeia devine o victima…din prea multa „iubire”[sau lipsa de constientizare a motivului actiunilor sale- am putea zice].
Sigur, poate fiica nu are curajul sa vada acest lucru sau sa faca ceva in acest sens chiar daca realizeaza unde este problema…..
Pe de alta parte, sa nu uitam ca intentiile pozitive raman intentii pozitive dar in acelasi timp sa observam modelul dupa care noi ne comportam in relatii si sa alegem constient cum vrem sa fie de azi inainte….. si cum ne diferentiem de parinti/ cei care ne-au influentat pana acum.
Cum ti-a fost de folos acest articol?
Cu mult drag, Emi Ghinea – psihoterapeut sistemic