ADRESA

Lujerului, Militari
Bucuresti, Sector 6

TELEFON

0799976038

5 obiceiuri care distrug în timp orice relație de cuplu!


Probabil ați observat că în mai toate relațiile de cuplu la început, măcar în primele luni, totul este atât de frumos, oamenii sunt plini de speranța dar după încep să apară momente tensionate, îndoieli, insatisfacții, partenerii parcă „deschid ochii” și încep să observe defecte și incongruente. Dar ce fac când observă toate astea? Asta definește dacă relația lor va fi sau nu salvată. Vedeți mai jos ce obiceiuri sunt de evitat, pe tot parcursul relației cu partenerul vostru.
1 A da vina pe celălalt
Acest comportament, întărit de critică, este unul dintre cele mai periculoase obiceiuri și este o cale sigură spre despartire/divort. Chiar dacă aveți tendința să îl acuzați pe celălalt că nu răspunde cerințelor voastre, înainte de a o face instinctiv, gândiți-vă cum vă poate afecta asta relația. Încercați mai degrabă să începeți propozițiile cu „eu simt că” sau”eu mă simt…” decât cu „tu nu faci asta….” și veți vedea cum această atitudine chiar vă ajută relația să crească și nu o distruge.
2 Folosirea cuvintelor etichetă precum: întotdeauna / mereu/ niciodată
Generalizările nu fac decât să creeze și mai multă distanță între voi doi prin presiunea pe care o exercitati unul asupra celuilalt. Decât să spui „Tu niciodată nu ai timp să te uiți cu mine la un film” ai putea să îți ajuți partenerul să îți înțeleagă nevoia zicându-i: „Mi-aș dori să mai vizionăm și noi din când în când un film împreună. Când crezi că îți poți face timp pentru asta?”
3 A vorbi pe ocolite
A nu fi direct este un sabotor permanent al unei relații. Atât timp cât nu explici clar și concis ce dorești de la celălalt, de unde crezi că ar putea ghici? Lucrurile pe care tu le dorești pot fi complet diferite decât ceea ce își dorește al tău partener. Pentru a va cunoaște e nevoie de ani buni sau chiar o viață întreagă poate fi insuficienta, spun unii. Așa că ajută-l tu pe celălalt să știe ce te face mulțumit, zicându-i pur și simplu, evident pe tonul potrivit .
4 Justificările permanente
Faptul de a îi explică pas cu pas celuilalt ceea ce ai făcut și de ce poate fi un mare semn de neîncredere în ține. Chiar și când celălalt te acuza, nu te grăbi să îi dai o explicație . Un proverb franțuzesc spune așa: „cine se scuză, de fapt se acuza”. Ai grijă să nu te acuzi ! Mai bine întreabă-l pe celălalt de ce crede asta despre ține și cum se așteaptă el că tu să fii! Asta nu înseamnă să te schimbi pentru el ci doar să poți să îl înțelegi că la rândul tău să primești înțelegerea de care ai atâta nevoie!
5 A te plânge permanent celuilalt
Se poate că atunci când ai ceva pe suflet, o nereușită sau pur și simplu niște neplăceri fizice să îți vina în minte prima data partenerul de cuplu. Partenerii de cuplu au acest rol de a-și fi alături în momente de cumpănă însă e necesar să conștientizezi dacă faci asta foarte frecvent astfel încât să îl epuizezi pe celălalt cu lucruri precum: te doare capul, te-ai certat cu mamă, la serviciu iar s-a întâmplat ceva care îți displace etc. În acest fel relația ta se poate eroda în timp și nu cred că vrei asta. Ai putea încerca să îți faci mai mulți prieteni sau măcar unul de încredere și să păstrezi astfel interesul pentru pasiunile comune, ce țin de relație în discuțiile cu partenerul.

Pe langa acestea, nevoia permanenta de a fi in prezenta celuilalt sau chiar de a il controla poate fi extrem de periculoasa pentru sanatatea relatiei voastre.
Psihoterapeut de cuplu-Emi Ghinea 0799 976 038

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.