In primul rand, de ce ne ducem la psiholog?
Motivele pot fi singulare sau multiple. Ne ducem atunci cand realizam ca avem o problema pe care n-o mai putem rezolva singuri. Sau atunci cand dam crezare celor din jur ca avem o problema si ne recomanda sub o forma sau alta sa ne ducem sa „vorbim cu cineva” (in concluzie, ei nu stiu ce sfat sa ne mai dea). Daca ni s-a impus, nu uitati sa specificati acest lucru psihoterapeutului.
Alegeti terapeutul cu care va simtiti in armonie, pe care sa-l puteti considera prieten, confesor, pentru ca aveti de parcurs un drum lung impreuna. Moreau considera ca „persoana conteaza mai mult decat metoda”, deoarece daca nu simtiti o legatura empatica cu terapeutul nu va veti „deschide” sufletul, nu veti fi sinceri…
Daca nu veti fi sinceri cu terapeutul, nu pe el il veti minti, ci pe voi!
Pe de alta parte, daca pacientul nu vrea sa se faca bine sau nu este pregatit pentru ameliorare (sau vindecare), nu poate fi ajutat de catre terapeut; deducem ca pacientul trebuie sa fie intai motivat, apoi tratat.
Cu terapeutul se colaboreaza, deci, ganditi-va inainte de a deschide usa cabinetului daca sunteti dispusi la asa ceva. Priviti-l ca pe un PRIETEN. Povestea problemei dumneavoastra poate fi utila pentru amandoi, iar invatamintele si rezolvarea problemei poate fi utila si pentru altii!
Nu solicitati rezolvarea problemei instantaneu…
Si asta pentru simplul motiv ca nici problema dumneavoastra nu a aparut brusc! Psihologul nu este vreun zeu atotputernic!
Nu tarifele sau notorietatea sunt relevante, ci relatia de prietenie pe care o stabiliti sau nu cu terapeutul! Este posibil sa va faceti un prieten pentru toata viata!
ARTICOL preluat de pe „orangepen”, psih. sociolog Ghe. Rotariu